"Caci nimeni nu ar concepe o viata fara ea, chiar daca ar fi sa posede toate celelate bunuri la un loc."
Astfel vorbea Aristotel, unul din marii invatati greci ai antichitatii. Si cat de multa dreptate avea el spunand aceste lucruri.
Sa ne oprim, fiecare dintre noi, pentru un moment, sa lasam ca imaginatia noastra sa creeze o realitate in care nu ar exista relatii de prietenie, nu ar exista fiinte carora sa le putem spune prieteni. Ar fi o realitate mult prea cruda pentru a o putea accepta. Unii dintre voi mi-ar spune, daca ar avea ocazia, ca ei au avut parte si poate inca mai au, de o asemenea realitate. E posibil ca unii sa fi cunoscut prietenia, dar sa nu o fi experimentat, caci prietenia nu e doar o afinitate cum o numesc unii, ci e mai degraba o virtute, si nu exista un alt lucru mai necesar vietii decat ea. Aceasta virtute nu este una pe care o gasesti la fiecare persoana intalnita, ci este mai degraba un margaritar in giuvaierul virtutilor celor intelepti.
Sa nu uitam ca prea ades luam cuvintele si le asezam intr-un loc in care noua ni s-ar parea potrivit, uitand care le este adevaratul sens. Oare nu am vorbit noi prea usor despre prietenie, oare nu i-am numit pe multi prieteni, fara ca acestia sa fi avut de a face cu aceasta virtute? Cuvantul prietenie si-a facut astazi loc in nenumarate relatii, denumind legaturi intre parinti si copii, locuitorii unei "cetati", oameni apartinand aceleasi categorii sociale sau legatura dintre doi oameni.
Astazi vom vorbi despre cea din urma dintre relatii, si anume despre cea dintre doua persoane care impart sentimentul prieteniei. Pentru a ne fi mai usor ar trebui sa incepem prin a cunoaste obiectul prieteniei. Vorbind in cazul general, neluand in seama pe aceia care au ca scop in viata trairea unei continuee exceptii, vom admite ca vrednic de iubit nu este decat binele, placutul si utilul. Aceste trei obiecte ale prieteniei sunt cele care determina cele trei specii ale prieteniei. Astfel are loc impartirea prietenilor in trei categorii distincte. Vom incerca, fiecare dintre noi, nu doar sa intelegem acest mecanism, care poate fi numit prietenie, ci mai degraba sa incercam sa ne identificam in una dintre aceste trei categorii. Sa vedem daca suntem multumiti cu noi insine, si daca nu, sa incercam sa vedem care este samburele problemei. Mai apoi sa cautam rezolvarea, fara a ramane impasibili si nepasatori. Pentru ca nu ar fi corect, intai fata de noi si mai apoi fata de ceilalti pe care ii numim prieteni. Haideti, deci, sa fim noi insine.
Desi primul dintre obiectele prieteniei pe care le-am enumerat ar fi binele, am sa-l las deoparte pentru inceput si am sa incep cu placutul. Caci placerea este ceea ce atrage pe multi, faurind relatii de scurta durata. Cautand placerea proprie, ne gasim avantati intr-o relatie. Nu stam sa ne punem intrebarea daca acea relatie este benefica pentru ambele parti, ci mergem in virtutea avantajului ce ne poate reveni. Astfel, prietenul nu este iubit pentru ceea ce reprezinta el in esenta, ci mai degraba in masura in care este placut. Aceasta forma are la baza egoismul, acest viciu care se gaseste in fiecare dintre noi. Si ceea ce se bazeaza pe vicii, va sfarsi trist. E nevoie ca cealata persoana, de la capatul celalalt al relatiei, sa dea dovada ori de o dragoste adevarata, renuntare de sine, de un altruism nebunesc pentru a continua o asemenea relatie sau de acelasi egoism, care cautand placere in acea relatie si negasindu-l va inceta a mai fi prieten. Cu siguranta acest gen de prietenie nu au un caracter permanent, deoarece e mult prea dificil sa oferi sau sa primesti placere continua. Tinerii ne ofera des exemple de asemena prietenie, deoarece majoritatea relatiilor par sa isi aiba sursa in placere. Pasiunea aceea trecatoare nu face decat sa caute placerea prezenta si personala, neoferind stabilitate. O data cu trecerea timpului, cand acele pasiuni s-au scurs vedem cum prieteniile se destrama, lasind in urma un gol. Astfel, aceasta relatie cu caracter accidental nu este ceea ce ar trebui sa numim adevarata prietenie. In aceeasi categorie se afla prietenia bazata pe util. Nici aceasta nu este sortita altui sfarsit. Si aceasta se va destrama usor, in momentul in care incetam a mai fi utili. Ori, utilitatea este ceva trecator, de fel durabil, variind dupa imprejurari si nevoi. Aceste prietenii ofera o fluctuatie continua determinata de gradul de necesitate si de utilitate al persoanelor implicate. Cat de dureroase pot fi aceste prietenii. Egoismul duce aceste prietenii la niste limite care pot afecta profund sentimentele unei persoane, care incepe sa se simta folosita. Ar trebui sa ne ferim de astfel de relatii, inainte de a ne face vinovati de a fi ranit sentimentele cuiva. Nimeni nu are dreptul sa isi insuseasca calitatile sau personalitatea cuiva.
Haideti insa sa lasam deoparte aceste "prietenii" si sa vorbim putin despre ceea ce numim adevarata prietenie sau prietenia perfecta, aceasta pentru nu a nega caracterul de prietenie care il au cele expuse mai sus.
Da, doar atunci cand vom invata sa renuntam la noi insine, cand vom lasa ceea ce este izvorat din virtute sa ne insufleteasca, atunci vom cunoaste prietenia. Dar trebuie sa stim ca nu e lesne sau intamplator, ci uneori cere mari sacrificii. Trebuie sa ne cunoastem pe noi insine, sa fim constienti de necesitatea unei nobleti interioare. Dar, ce pacat! Aceasta perla, nobletea, e rara si nu multi au gasit-o. Totusi sa speram. Sa ai noblete inseamna sa nu fi egoist. A nu fi egoist inseamna a dori binele celuilalt. Astfel de prietenie este o prietenie ce da dovada de virtute si virtutea este ceva durabil, caci virtutea este de durata. Astfel ajungem sa cunoastem prietenia absoluta. Sa nu ne fie teama sa incercam absolutul in prietenie, caci ce poate fi mai frumos ca absolutul. Ma gandesc, si iata ca observ cum o prietenie bazata pe virtute ofera nu doar bunatate, ci da din belsug si placere si utilitatea. De aceea mi-am permis sa spun ca aceasta prietenie este absoluta. Iata, deci, ca prietenia necesita un caracter nobil, o virtute un suflet deloc egoist pentru a ajunge pe treapta desavarsirii.
Am cazut pe ganduri, cand mi-am dat seama cat de rara este aceasta prietenie, si cat de putini sunt oamenii care sunt gata sa ti-o ofere. M-am lasat de prea multe ori inselat de multi care mi-au declarat prietenie, fara a avea in ochi licarirea acelei virtuti necesare, ascunzand in ei nimic mai mult decat egoism. Si iata ca m-am intristat. Dar, totusi, este speranta, mi-am spus. Am sa incerc sa fiu eu insumi acel om capabil de a oferi o prietenie adevarata, si de ce sa nu sper ca altii imi vor urma exemplul. De ce sa nu fi si tu un astfel de om? De ce sa ne ascundem in spatele unor dorinte de a primi prietenie, fara sa fim noi insine gata sa traim adevarata prietenie? Nu, am sa fiu eu cel dintai care va trai in asa fel incat sa fie vrednic de a fi numit prieten. Am sa incerc sa fiu eu insumi prieten, dar virtuos si nobil, tinand in mine frumusetea adevaratei prietenii.
!”
Postări
