29 ian. 2010

This is it

Si s-a terminat un vis frumos.. s-a terminat o iluzie. S-a terminat parerea mea despre prietenia neconditionata, neclintita, nemarginita si asa mai departe. De ce? Pentru ca doar ce s-a prabusit in fata mea ceea ce sufletul meu respecta mai mult, s-a prabusit zidul unei relatii care pentru mine era prietenia absoluta, s-a prabusit speranta ca omul pe care il caut in tot ce intalnesc inca mai are o farama de sentiment pentru mine. Am pierdut jumatate din sufletul meu, jumatatea care m-a invatat sa rad, sa cant, sa plang de fericire, sa iubesc la infinit si sa simt ce inseamna sa fii iubit, apreciat. Simteam distanta, raceala, dar ma rugam adesea sa fie doar o faza, sa fie doar in imaginatia mea, ma rugam sa mai fim candva.. ca atunci cand aveam 17 ani si stateam de vorba despre toti si toate.

Ce a facut prietenia noastra sa se stinga? Unde s-a rupt firul? Ce pot face sa aduc totul inapoi? De ce doare acum mai mult ca niciodata?

Ma uit la lacrimile care-mi curg pe obraz, imi ascult bataiale rapide ale inimii si imi simt durerea care imi roade sufletul.. si realizez ca nu am putut niciodata sa-mi concep viata fara tine in ea. Ma simt de parca ai fost intotdeauna in viata mea, parca tu i-ai dat culoare, muzica si parfum. Acum parca nu mai percep nicio culoare .. tot ce mai vad sunt ochii tai verzi care ma privesc din departare .. si nu aud decat pasii care indeparteaza incet ,incet de mine ochii pe care ii iubesc atat.

17 ian. 2010

Missed being here.

De cat timp nu am mai postat un articol aici. De atatea ori as fi vrut sa scriu ceva, din inima, insa ori nu aveam timp, ori nu eram in momentul respectiv in preajma calculatorului, iar un astfel de articol nu mai are farmec daca nu e scris in momentul inspiratiei. Incercam sa fac asa o retrospectiva a prieteniilor de-a lungul vietii. Si cu regret imi spun ca prieteniile din copilarie isi pierd puritatea pe parcursul maturizarii. Ajungem la stadii in care ne certam din prostii, pentru ca daca in copilarie ne mulam caracterele unul dupa celalalt, acum, la maturitate fiecare isi contureaza comportamentul, principiile, asteptarile, si astfel se ajung la conflicte prostesti, care nu fac decat sa toace incet-incet o relatie de prietenie ce credeai ca va fi pentru totdeauna. Uitam sa ne intelegem, sa ne sprijinim, sa ne ascultam. Punem mai mult pret pe distractii, pe barfe, pe chestii fara imporanta.
Uitam ca inainte de toate prietenia inseamna incredere, intelegere, iubire, uitam ca in ciuda faptului ca greseste un prieten ramane un prieten, pentru ca e imposibil sa stergi cu buretele o relatie de prietenie, e imposibil sa te comporti ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, in fata unei persoane care te cunoaste poate ca propria familie.
Si e pacat, e pacat sa pierdem din vietile noastre prietenii adevarati, nu cred ca exista nimic mai dureros decat pierderea unui prieten sau a familiei, nimic nu va putea vreodata umple golul lasat de un prieten pierdut, indiferent cate zeci de prieteni vor mai veni dupa. Mereu ramane o urma de regret, o dorinta de a da timpul inapoi si un gand nostalgic la serile pierdute razand sau plangand cu prietenii cei mai buni.
Nu pot sa va doresc decat sa va tineti prietenii aproape si sa incercati sa ii intelegeti in fiecare moment, sa aveti incredere in ei si sa nu rupeti firul prieteniei, pentru ca oricat ati incerca sa il legati inapoi, nodurile vor ramane.