.. tarziu in noapte ..

..am incercat sa vad un film .. dar l-am oprit .. pentru ca gandurile mele zboara in mii de locuri si nu pot savura filmul ca la carte.

Ma gandesc ce dor cumplit ma apasa.. un dor ce ar putea sa umple distanta dintre Spania si Romania de cateva ori ..

Mi-e dor de oamenii din viata mea .. de familia mea si de prietenii mei ..

Mi-e dor de Ela, de fiecare data cand vorbim pe mess imi dau lacrimile ca e nasol .. e nasol sa ii spui imi e dor de tine unei persoane cu care ma vedeam de minim 3 ori pe zi.

Mi-e dor de Indra, pentru ca era mereu acolo pentru mine, sa ma asculte, sa ma sprijine, si acum e tot acolo, numai ca acolo de acum e prea departe.. si nu ajung la ea.

Si mai presus de orice, mi-e dor de Adi.. de el nu ma desparte distanta fizica, asta nu a tinut niciodata cu noi.. ci cea sufleteasca.. el stie mereu ce sa zica sa faca ziua sa prinda culoare, sa faca ochii mei sa luceasca si sa ma faca sa rad, sa ma linistesc, sa uit. Dar nu mai e ca atunci .. si nici nu cred ca va mai fi vreodata .. si regret .. e cel mai mare regret al vietii mele .. ca undeva, prietenia noastra a cazut, si s-a lovit, si nimeni nu a fost atent sa o ajute sa se ridice, sa o scuture de praf si sa-i bandajeze ranile .. si .. si nu mai am cuvinte, am doar pareri de rau.

Cand ma intorc acasa, distanta fizica dispare, pe fetele mele le vad din nou, le strang in brate si ne reluam cursul frumoasei noastre prietenii .. dar .. cu Adi cum ramane? De ce nu am fost atenta? De ce nu am avut grija de prietenia care imi oferea siguranta?

.. degeaba mai pun intrebari acum .. nimeni nu are nici raspunsul nici rezolvarea .. e prea tarziu..

This is it

Si s-a terminat un vis frumos.. s-a terminat o iluzie. S-a terminat parerea mea despre prietenia neconditionata, neclintita, nemarginita si asa mai departe. De ce? Pentru ca doar ce s-a prabusit in fata mea ceea ce sufletul meu respecta mai mult, s-a prabusit zidul unei relatii care pentru mine era prietenia absoluta, s-a prabusit speranta ca omul pe care il caut in tot ce intalnesc inca mai are o farama de sentiment pentru mine. Am pierdut jumatate din sufletul meu, jumatatea care m-a invatat sa rad, sa cant, sa plang de fericire, sa iubesc la infinit si sa simt ce inseamna sa fii iubit, apreciat. Simteam distanta, raceala, dar ma rugam adesea sa fie doar o faza, sa fie doar in imaginatia mea, ma rugam sa mai fim candva.. ca atunci cand aveam 17 ani si stateam de vorba despre toti si toate.

Ce a facut prietenia noastra sa se stinga? Unde s-a rupt firul? Ce pot face sa aduc totul inapoi? De ce doare acum mai mult ca niciodata?

Ma uit la lacrimile care-mi curg pe obraz, imi ascult bataiale rapide ale inimii si imi simt durerea care imi roade sufletul.. si realizez ca nu am putut niciodata sa-mi concep viata fara tine in ea. Ma simt de parca ai fost intotdeauna in viata mea, parca tu i-ai dat culoare, muzica si parfum. Acum parca nu mai percep nicio culoare .. tot ce mai vad sunt ochii tai verzi care ma privesc din departare .. si nu aud decat pasii care indeparteaza incet ,incet de mine ochii pe care ii iubesc atat.

Missed being here.

De cat timp nu am mai postat un articol aici. De atatea ori as fi vrut sa scriu ceva, din inima, insa ori nu aveam timp, ori nu eram in momentul respectiv in preajma calculatorului, iar un astfel de articol nu mai are farmec daca nu e scris in momentul inspiratiei. Incercam sa fac asa o retrospectiva a prieteniilor de-a lungul vietii. Si cu regret imi spun ca prieteniile din copilarie isi pierd puritatea pe parcursul maturizarii. Ajungem la stadii in care ne certam din prostii, pentru ca daca in copilarie ne mulam caracterele unul dupa celalalt, acum, la maturitate fiecare isi contureaza comportamentul, principiile, asteptarile, si astfel se ajung la conflicte prostesti, care nu fac decat sa toace incet-incet o relatie de prietenie ce credeai ca va fi pentru totdeauna. Uitam sa ne intelegem, sa ne sprijinim, sa ne ascultam. Punem mai mult pret pe distractii, pe barfe, pe chestii fara imporanta.
Uitam ca inainte de toate prietenia inseamna incredere, intelegere, iubire, uitam ca in ciuda faptului ca greseste un prieten ramane un prieten, pentru ca e imposibil sa stergi cu buretele o relatie de prietenie, e imposibil sa te comporti ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, in fata unei persoane care te cunoaste poate ca propria familie.
Si e pacat, e pacat sa pierdem din vietile noastre prietenii adevarati, nu cred ca exista nimic mai dureros decat pierderea unui prieten sau a familiei, nimic nu va putea vreodata umple golul lasat de un prieten pierdut, indiferent cate zeci de prieteni vor mai veni dupa. Mereu ramane o urma de regret, o dorinta de a da timpul inapoi si un gand nostalgic la serile pierdute razand sau plangand cu prietenii cei mai buni.
Nu pot sa va doresc decat sa va tineti prietenii aproape si sa incercati sa ii intelegeti in fiecare moment, sa aveti incredere in ei si sa nu rupeti firul prieteniei, pentru ca oricat ati incerca sa il legati inapoi, nodurile vor ramane.

Nou sau vechi?

De ceva vreme ma simt noua intr-o lume veche. M-am schimbat eu? S-au schimbat restu`? Ideea e ca simt ca locul meu nu mai e aici, parca am aterizat aici acum cateva zile si incerc sa ma adaptez. Simt ca nu mai pot vorbi cu nimeni, incerc sa spun ceva si am impresia ca sunt tratata cu dezinteres. Ma jur ca in toata viata mea nu am simtit asa ceva, mereu consideram ca in cel putin un loc eu ma potrivesc cu peisajul .. acum ma simt un fel de Ricky Martin in viata Monicai Columbeanu, adica " de decor". Am impresia ca sunt doar pentru ca asa e filmul, doar pentru ca trebuie nu pentru ca m-ar vrea cineva acolo.
Interesant e ca atat de tare m-a daramat moral schimbarea asta radicala incat nu vreau sa ma mai adaptez nicaieri. Am diverse optiuni, dar daca aici, unde imi era locul, acum sunt in afara gardului, cum as putea crede ca cineva imi va deschide usa si ma va pofti la masa intr-o casa unde familia e deja sudata?
Sper, curand, sa trec peste perioada asta, peste perioada de soc, sa imi pot vedea usor, usor de ale mele si sa nu mai fiu doar un palmier dintr-un decor exotic, decor care atrage privirile prin culoare, frumusete, veselie dar care de fapt e doar plastic.
Se spune ca prietenia de durata e sfanta, insa e si viciu, devii la un moment dat atat de prins incat ai impresia ca nu se poate rupe dintr-o data dupa atata timp, consideri ca ai pe cine te baza mereu, ca cineva e acolo gata sa te asculte. Insa cateodata viata iti da o palma si iti face un dus cu apa rece, ca sa-ti aminteasca de faptul ca singurul prieten care nu te lasa niciodata la greu e propria persoana, si asa te ridici, te stergi de praf si mergi mai departe cu capul sus lasand in urma iluziile pierdute.

Prietenii si prietenia

de: Adriana

Tu stii ce inseamna cu adevarat un prieten si mai ales, stii cine este prietenul tau cel mai bun? Stii ce inseamna prietenia si cum sa-ti faci noi prieteni? Pe langa familie, prietenii se numara printre cele mai importante persoane din viata noastra.

Prietenia este un sanctuar in care ne simtim in siguranta atunci cand intreaga lume ni se pare inospitaliera. A avea prieteni care sa ne sprijine si sa ne ajute atunci cand ne este greu este, in mod cert, o binecuvantare pentru fiecare dintre noi.

Un adevarat prieten este acea persoana care te accepta asa cum esti si te pretuieste fara sa aiba pretentia de a obtine beneficii din partea ta. Un prieten adevarat se bucura alaturi de tine atunci cand ai succes si nu te critica atunci cand gresesti.

In functie de personalitatea noastra reusim mai usor sau mai greu sa ne facem prieteni. Unele persoane pot fi inconjurate de zeci de prieteni, iar altele pot avea doar trei, patru persoane care-i sunt mereu aproape. Numarul prietenilor nu conteaza atata timp cat poti spune despre ei ca iti sunt cei mai buni prieteni.

Prietenia nu inseamna ca trebuie sa faci mereu ceva bun pentru prietenul tau, ci aceasta implica daruire, intelegere, acceptare, suport dar si responsabilitate. Cand cineva te alege ca prieten dintre miile de oameni care-i sunt in jur, inseamna ca are incredere in tine si stie ca se poate baza pe tine in orice situatie.

Acum intreaba-te daca tu esti o prietena buna si daca cineva te considera cea mai buna prietena. Tu iti ajuti prietenii sa fie persoane mai bune si esti alaturi de ei atunci cand au nevoie de tine? Ei fac acelasi lucru pentru tine? Sunt sigura ca raspunsurile la intrebarile de mai sus sunt toate pozitive.

Tipurile de prietenii pe care le formam cu alte persoane difera foarte mult in functie de personalitatea noastra, deoarece putem fi persoane foarte sociabile (si avem foarte multi prieteni) sau mai timide (si sa avem prieteni mai putini). Dar, asa cum am mai spus, calitatea relatiei de prietenie este mult mai importanta decat numarul prietenilor.

Acum mai trebuie sa stii ca unele prietenii dureaza o viata, altele doar o perioada scurta de timp. O sa pierzi si o sa castigi prieteni de-a lungul vietii, insa nu uita sa-i pretuiesti pe toti la fel de mult. Intotdeauna vei avea nevoie sa-ti fie cineva alaturi.

sursa: http://www.petocuri.ro/arhiva-articole/articol/prietenii-si-prietenia.html

Ochii care nu se vad, se iubesc mai mult

Citind azi, dupa cateva saptamani bune, blogurile prietenilor mei, am dat de un post tare sweet pe postul Paulei, un post care mi-a amintit de niste oameni dragi din viata mea. Imi amintesc de anul 2006 ca de un an foarte important, un an in care am cunoscut atatea tipuri de oameni, atatea tipuri de sentimente. Aveam 16 ani, eram practic un copil, un copil care avea sa lege atatea prietenii si sa-si faca atatea cunostinte. Nu mai stiu exact ce m-a facut sa intru pe forumul lui Maruta, cred ca vocea lui Adi auzita pe o conferinta, sau poate doar atmosfera de prietenie care se simtea intre cei de acolo. Am intrat, si mai cu bune, mai cu rele, am ajuns sa cunosc si sa ma atasez de oamenii de acolo. Primul a fost Adi (oare ce are omul asta de ii atrage pe toti ca un lipici?) , cu el le vorbeam pe toate, si chiar si in momentul de fata, pot vorbi orice cu el, desi relatia noastra de prietenie a fost incercata de multe evenimente, de multe schimbari, insa acum lucrurile merg din nou inspre bine. Chiar sunt fericita ca exista in viata mea, dupa aproape 4 ani in care am trecut prin atatea(aviz celor care incercau sa ma avertizeze in privinta lui, uitati ca au trecut atatia ani si Adi nu a facut acel lucru dezamagitor care sa ma distruga psihic :)) ). Urmatoarea persoana care a intrat ca un tsunami in inima mea a fost Tya, cu care eram ca o sora si cu care vorbeam zile si nopti toate tampeniile posibile si imposibile. Prietenia asta a fost ca si purtata de val, dar stiu sigur ca nici acum nu s-a consumat, sta undeva, vegheaza asupra noastra si isi va face aparitita din nou si ne va aduce din nou aproape una de cealalta. Boom-ul acestui lant de prietenii e Simi, care era un copil nevinovat atunci cand am cunoscut-o, era timida, simteai ca e nevoie sa stai tot timpul langa ea, de frica sa nu o pierzi. Acum a devenit o adevarata domnisoara, e independenta si are curajul sa spuna lucrurilor pe nume. Felicitari, sunt mandra de tine ca ai crescut si ca esti o fire atat de tare. Skipi e un om cu care relatia s-a dezvoltat cu totul altfel, in ciuda faptului ca ne-am cunoscut tot pe internet, tot pe forum, niciodata nu am putut sa tinem legatura asa, am vorbit pe messenger de maxim 30-40 de ori in 4 ani, in rest vorbim la telefon si mai mult decat atat, nu pierdem nicio ocazie sa ne intalnim. Paula e muza mea pentru postul asta, e copilul meu, si e omul care desi nu spune foarte multe, are un suflet mare si sentimentele ei sunt foarte variate.A fost si Ada, femeia asta a fost o prietena de nadejde in orice moment, la orice ora din zi si din noapte o puteam suna si ea stia de fiecare data ce trebuie sa spuna. Cu Ana am avut o prietenie cu "de-toate" , certuri, imbratisari, sustinere, impacari. Am crescut acum amandoua, am realizat ca eram copii, am realizat ca e mai important sa pastrezi prietenia si sa uiti lucrurile neplacute. Din grupul "Very Important People" au mai ramas Mircea si Hordy, cu Hordy lucrurile au devenit mai pink cam de jumatate de an, cand am inceput sa vorbim din nou, si la un nivel mai avansat, abia acum am inceput sa nu numim prieteni, iar Mircea, desi a disparut demult din viata mea, a ramas un om care si-a lasat o uriasa amprenta asupra sufletului meu, pentru vocea lui calda, pentru vorbele dulci pe care le spunea si pentru ca avea un suflet pur si o inima mare. Pentru asta mereu va avea un locusor al lui in sufletul meu.

In afara de ei, care au fost, sunt si vor ramane o mandrie pentru mine, am mai cunoscut si alte persoane, persoane pe care nu le voi uita, care sunt unice in felul lor. Kris, cu care am petrecut multe clipe frumoase, Babutza, care ne-a invatat multe, Sylv, Carmy, Iuli, Emi, Alexutza, Alina si nu in ultimul rand .. Maruta.

Cu ei am invatat ca prietenia nu are granite, ca nu conteaza cat de departe esti de un om, iubirea face in asa fel incat sufletele sa ajunga unul langa celalalt. Nu trebuie sa stai cu un om la o cafea ca sa iti dovedeasca ca exista, e de ajuns sa iti vorbeasca, cu inima deschisa, si asa se poate lega o superba relatie.

Prietenie?

Multumesc katutzei pentru invitatia de a scrie pe blogul prieteniei.
Mi se pare o tema frumoasa, dar daca stau sa ma meditez imaginatia nu ma duce, la fel ca pe voi, pe campuri cu floricele. M-am scufundat in prapastia intunecoasa a psihicului uman...sa vad ce e prietenia, de ce exista, de ce e necesara, daca 'prietena de suflet' nu e o nascocire a noastra din dorinta unor simtaminte nobile.
Analizand psihologic oamenii, realizez ca fiecare e la fel in esenta, diferit in detalii. Fiecare se ghideaza dupa vesnicele trebuinte din piramida lui Maslow. Pe treapta a treia a piramidei este nevoia de iubire si apartenta la grup, cu alte cuvinte chiar nevoia familiei si a prietenilor. Pozitia pe treapta arata faptul ca exista alte nevoi mai importante care stau la baza piramidei si care ar anula intr-o clipita nevoia prieteniei, iar atunci cand aceasta este saturata ne permitem sa renuntam la satisfacerea ei din dorinta de a satisface o alta nevoie superioara. De exemplu luam nevoile fiziologice care sunt chiar primele in ordinea importantei:cati dintre noi am fi capabili sa renuntam la o foame extrema pentru a-i fi bine apropiatului nostru? S-ar putea ca nevoia stimei sa va faca sa renuntati la o ciocolata pentru a o ceda altuia intr-un caz banal, dar atunci cand o trebuinta este foarte accentuata ne vom satisface pe noi in primul rand.
Cred ca cel mai graitor exemplu este cel al taranilor din perioada stalinista care au ajuns la acte de canibalism... si-au mancat copiii, nu prietenii. La fel se intampla si in situatiile mai simple de viata, avem prieteni din nevoia de a avea prieteni, ii ajutam pentru ca in acelasi timp ne ajutam pe noi si ii lasam balta atunci cand avem alte nevoi mai importante. Asta inseamna ca nu exista prietenul de suflet care sa sacrifice totul numai pentru noi, iar daca inca nu s-a intamplat, se va intampla ca interesele voastre sa fie in contradictoriu si probabil sa ajungeti la aceeasi concluzie ca mine...
E primul meu post pe un blog...sa-mi fie cu iertare daca am gresit:)