Nou sau vechi?

De ceva vreme ma simt noua intr-o lume veche. M-am schimbat eu? S-au schimbat restu`? Ideea e ca simt ca locul meu nu mai e aici, parca am aterizat aici acum cateva zile si incerc sa ma adaptez. Simt ca nu mai pot vorbi cu nimeni, incerc sa spun ceva si am impresia ca sunt tratata cu dezinteres. Ma jur ca in toata viata mea nu am simtit asa ceva, mereu consideram ca in cel putin un loc eu ma potrivesc cu peisajul .. acum ma simt un fel de Ricky Martin in viata Monicai Columbeanu, adica " de decor". Am impresia ca sunt doar pentru ca asa e filmul, doar pentru ca trebuie nu pentru ca m-ar vrea cineva acolo.
Interesant e ca atat de tare m-a daramat moral schimbarea asta radicala incat nu vreau sa ma mai adaptez nicaieri. Am diverse optiuni, dar daca aici, unde imi era locul, acum sunt in afara gardului, cum as putea crede ca cineva imi va deschide usa si ma va pofti la masa intr-o casa unde familia e deja sudata?
Sper, curand, sa trec peste perioada asta, peste perioada de soc, sa imi pot vedea usor, usor de ale mele si sa nu mai fiu doar un palmier dintr-un decor exotic, decor care atrage privirile prin culoare, frumusete, veselie dar care de fapt e doar plastic.
Se spune ca prietenia de durata e sfanta, insa e si viciu, devii la un moment dat atat de prins incat ai impresia ca nu se poate rupe dintr-o data dupa atata timp, consideri ca ai pe cine te baza mereu, ca cineva e acolo gata sa te asculte. Insa cateodata viata iti da o palma si iti face un dus cu apa rece, ca sa-ti aminteasca de faptul ca singurul prieten care nu te lasa niciodata la greu e propria persoana, si asa te ridici, te stergi de praf si mergi mai departe cu capul sus lasand in urma iluziile pierdute.